Poveştile satelor

S-au aglomerat oraşele și s-au pustiit satele. Ne călcăm în  picioare în mijloacele de transport, în mall uri, în magazine, iar zeci de sate devin pustii din cauza migrari oamenilor către oraș.  Un lucru de înțeles in timpurile si vremurile pe care le trăim.  Dar totuși…
Am avut ocazia în ultimele luni să mă plimb prin satul românesc și să descopăr frumusețile pe care ți le oferă.  N-am avut bunici la țară, aşa ca mult timp nu am avut niciun contact cu comunitatea de la sat. În schimb, acum la 23 ani viața la sat mă intereseaza mai mul ca oricând.  

De mult mă preocupă ce se întâmplă cu satul nostru strămoșesc şi unde va ajunge peste câțiva ani. Între timp, undeva ferite de lume se ascund organizări de rezistență care mai aduc aminte oamenilor ca mai poți trai si altfel. 

Așa ca încep o serie de articole in care să consemnez propria experiența petrecuta in satele noastre. 

Poveştile satelor #1 va fi Porumbacu de Sus pentru ca practic, aici am deschis ochii in privința a ceea ce înseamnă sat. 

Am plâns

 Cred că de mult timp nu am mai citit o carte care să mă treacă prin atâtea stări si sentimente. Nu vreau să fac o recenzie a cărții pentru că nu aș putea pune în câteva cuvinte din această postare toate lucrurile pe care acest roman le transmite. Vreau doar să fac câteva remarci pentru a vă stârni măcar curiozitatea de a citi.

De aproape un an de zile în biblioteca mea zace un roman pe care l-am cumpărat doar pentru că mi-a stârnit interesul descrierea și titlul „Temă pentru acasă”. Părea puțin simpluț, dar eram sigură că în spatele lui, și a celor 420 de pagini, se ascunde ceva interesant. Așa că a comandat-o online și în câteva zile a venit.

Zilele următoare plecam la mare cu cortul și deja mă visam cum stau și citesc în tren, pe plajă la apus un roman frumos. Am cărat ditai „manuscrisul” cu mine, dar mai mult de 50 de pagini nu am avut răbdarea și timpul să citesc. Așa că l-am depozitat înapoi în bibliotecă.

Au mai trecut câteva luni și iar m-am apucat de el. Nu mai știu de ce parca nu mă prindea cum te prind romanele acelea de nu le mai lași din mână. Așa că praful s-a mai așezat pe ea câteva luni.

Asta până săptămâna trecută, când urma iar să plec spre Constanta și cele cinci ore pe care trebuia să le parcurg dus-întors cu trenul m-au făcut să mă postez iar în fața bibliotecii și să aleg o carte. Și m-a strigat:  Ia-mă cu tine. Și l-am luat, mai ales că a încăput perfect în ghiozdan. Peisajele superbe de lanuri de rapiță înflorită în combinație cu verdele crud al primăverii s-au combinat perfect cu povestea romanului.

PhotoEditor-1493298525119

De ce să citești „Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija:

  1.  Este cea mai frumoasă poveste de dragoste. Și nu vorbesc la modul ăla siropos ca in romanele pe care le citeam la 14 ani și visam să trăiesc o poveste similară. E vorba de o poveste sinceră, frumoasă, pură , deosebită. O poveste la limita dintre: Moldova și Siberia, libertate și închisoare, viață și moarte. O poveste pe cât de frumoasă, pe atât de reală trăită în anii comunismului la căpătul unei lumi.
  2. Îți prezintă o filă (tristă) din istoria fraților din Basarabia. Iar asta mai departe te face să vrei să descoperi mai mult despre deportările din Siberia și toate suferințele pe care ei le-au îndurat.
  3. Înveți foarte multe de la personaje. Noi azi avem totul la îndemână, doar că ne-am pierdut libertatea. Suntem robi ai unor nimicuri. Personajele romanului te învață cum să fii liber atunci când ești închis, cum să rabzi și să te sacrifici pentru persoana iubită, cum să reziști atunci când 260 de ani de temniță de așteaptă, cum să nu-ți pierzi nădejdea și speranța. Maria și Mihai ar trebui să fie modele pentru fiecare dintre noi. Mai mult vă las să descoperiți.
  4. Vei plânge. Dacă ajungi să empatizezi cu personajele nu ai cum să nu verși o lacrimă. Pe mine m-au năpădit lacrimile la modul cel mai serios. Și încercam să-i explic mamei firul poveștii si de ce am plâns și toate astea le-am făcut plângând cu siroaie de lacrimi.
  5. Trezește în tine multe întrebări. Mi-a dat la o parte ceața de pe ochi și m-a făcut să vreau să cunosc mai multe despre tot ceea ce s-a întâmplat.

Mai multe nu mai am de spus, ci sper doar că v-am stârnit interesul pentru a citi.

O poți comanda online aici.

Acum citesc  „Să nu ne răzbunați! Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia” adunate de monahul Moise. Revin cu impresii.

Aștept cu interes recomandări de alte cărți care te-au impresionat sau te-au emoționat. 

P.S: Până la următorul articol vă las o melodie dragă.

Trei țări și o cutie de pantofi – partea I –

…sau cum ne-am planificat prima calatorie-aventură.

Lucrurile frumoase se nasc din nimic. Doar că la noi la nimic s-a mai adăugat ceva: o cutie de pantofi si cateva monede. A da, și o doză de nebunie de la fiecare. Așa a luat naștere prima vacanță „altfel”.

De mică mi-am dorit să călătoresc, și tot de atunci călătoresc.  Recunosc, am avut și noroc, intru-cât ambii părinți își desfășoară activitatea pe domeniu turistic (tabere, pelerinaje) așa că, Slava Domnului, am avut ocazia să văd multe destinații, atât de la noi cât și din străinătate.  Doar că de fiecare dată am mers într-un grup organizat: fie că mergeam în tabere cu copiii, fie că mergeam în pelerinaje, niciodată nu am avut libertatea aceia de mișcare în care să-mi organizez cum vreau eu programul.

Așa că în ianuarie 2017 am început călătoriilor noastre „altfel” printr-un mic circuit: Stockholm, Londra și Milano.

Cum a pornit totul

În primul rând, suntem fanii companiilor de zbor low cost. La început era totul la nivelul imaginației, toate destinațiile sunau foarte bine, dar cum n-am plecat niciodată singură prin lume nu mi se părea prea aproape de realitate această idee. Recunosc, Daniel era cel care călătorea foarte mult virtual pe site-urile WizzAir și Ryanair , iar eu de fiecare dată ascultam încântată, dar parcă niciodată nu reușeam să conturez în mintea mea acel traseu.

Până când ne-au încântat niște bilete foarte ieftine din București spre Stockholm: 99 lei/persoană. Era luna septembrie,iar ianuarie 2017 părea destul de departe. De ce să-mi rup din bugetul mic pe care îl aveam la final de vară ca să-mi cumpăr niște bilete pentru peste jumătate de an? Doar că Daniel insista cu mega ofertă găsită pe care nu o puteam rata. Și-am zis așa : dacă în cutia noastră de pantofi transformată în pușculiță avem 200 lei luam pe loc bilete. Și apucăte și desfă cutia de pantofi și sortează toate monedele pe categorii: 1 leu, 50 bani, 10 bani, 5 bani. Apoi pune-le pe fiecare în punguțe de câte 10 lei ca să le ai cât mai organizat și în final…am găsit în pușculiță 215 lei.

Să ne ducem la bancă cu atâta mărunt să ni-l schimbe, n-am vrut pentru că ne-am fi enervat clar. Așa că am împărțit frățește și am schimbat singuri banuții și la cumpărături mergeam cu punguțele de 10 bani după noi. Caserițele de la Mega chiar au fost super de treabă și ne-au ajutat tare mult.

Și uite așa ne-am cumpărat biletele pentru București – Stockholm și de aici a pornit tot.

Prieteni și prietenie

De mici am fost învâțați cu stereotipurile de genul: cea mai bună prietenă, cel mai bun prieten. Ce te faci când ajungi să îndrăgești atâția oameni încât nu ai cum sa îi pui într-un clasamen? Și îi indrăgești, și îi iubești la modul sincer și firesc. Îi porți în gând și în inimă mereu. Cum ai putea tu să îi clasezi pe toate aceste bucățele din tine într-o ierarhie. Nu poți. Și nici nu trebuie.

 
Poate mulți ar putea spune că prieteniile sunt despre multe amintiri, despre mult timp petrecut impreună, despre câte și mai câte. Dar ajungi într-un momet în care realizezi că nu e așa. Vezi că ai atâția oameni dragi, despre care ar fi incorect să spui că nu sunt prieteni. Toți sunt prieteni atâta timp cât sufletul tău spune asta. Prietenia este despre acea îmbrățisare sinceră atunci când zărești persoană draga, despre strângerea mâinii ei în mâna ta cu atâta sinceritate, despre ochii mari și limpezi atunci când vezi pe cineva drag…e despre multe. Dar mai ales este despre Dumnezeu, care apropie și unește…și asta am înțeles-o destul de târziu, dar totodată destul de devreme încât să mă bucur mai mult de oamenii din jurul meu.

 
Un gând la ceas de seară pe care am simțit nevoia să îl aștern în câteva rânduri.

 
Cu drag și mai ales cu gândul la prietenii mei din București, Suceava, Brașov, Sibiu, Timișoara, Iași, Constanța, Cluj, Targu Mureș, Luduș…de peste tot.

prieteni

Putna- Raiul pe pământ al tinerilor

Măria Ta, deschide larg porțile! Au venit studenții! Ți-au venit răzeșii!putna antony

Undeva departe, aprope de granița țării, într-un loc ticsit de frumusețe și încărcat de liniște se află Sfânta Mănăstire Putna, devenită pentru tinerii ortodocși din România și nu numai, locul de intâlnire la finalul anului. Poate ca pentru mulți acest lucru poate părea ciudat: cum poate fi o Mănăstire locul în care să-ți petreci revelionul, dar povestea aceasta prinde glas de cațiva ani buni de când sute de tineri se adună la poartă la Sfântul Ștefan cel Mare pentru a se uni în rugăciune la cumpăna dintre ani.

Ca în fiecare an in perioada 30 decembrie- 2 ianuarie la Putna s-a desfășurat tabăra de Anul Nou. Membri ASCOR (Asociația Studenților Ortodocși Romăni) și nu numai, s-au întâlnit cu mic cu mare pentru a celebra împreună noul an. De la an la an, numărul studenților crește semnificativ, anul acesta numărând aproximativ 300. Filialele prezente au fost din aproape toate regiunile: Ascor Suceava, Iași, București, Galați, Bacău, Constanța, Chișinău, Studenți pentru Viață – București.

poza colindat
Este greu să insumezi câteva cuvinte despre o experiență care ți-a umplut sufletul de toate lucrurile bune. Dar dacă ar fi să rezum totul la un cuvânt acela ar fi „bucurie”. O bucurie curată, impărtăsită între cei 300 de tineri prezenți la frumosul eveniment. Departe de haosul cotidian, acolo timpul se oprește și prinde viață fiecare secundă. Programul a fost unul incărcat atât spiritual cât si material: de la ascultări, drumeții, la conferinte, colinde, și numeroasele slujbe incărcate duhovnicește.

 
Unul dintre cele mai frumoase momente a fost cel al trecerii dintre ani. Biserica Mănăstirii Putna a devenit neincapatoare pentru sutele de persoane venite să asiste la slujbele deosebite: Priveghere, Moliftele Sfântului Vasile, Te Deum și Acatistul Mântuitorului. Dincolo de orice, să vezi atâția tineri îmbrăcați în straie românești umplând până la refuz biserica Mănăstirii, într-un moment în care mare majoritate petrec prin restaurante și baruri, pare pentru unii ceva ireal. Din fericire totul este atât de real. Chipurile lor luminoase oglindeau puritate, frumusete și speranță. Speranță că într-un colț al acestei Românii încă mai există ceva care să ne dea încredere și putere, că valorile și credința strămoșească încă ne mai ghidează în această lume care pare că își pierde încet încet reperele.

putnaNu vreau să mă desprind de sincerele trăiri, de oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit acolo, de locurile de o frumusețe aparte, dar cel mai mult și mai mult de sentimentul acela de firesc, de simplu și de frumos.

Aș îngheța timpul și aș prelungi acest revelion cât mai mult. Rămâne încă viu in memoria și sufletul meu, dar parcă nu este deajuns. Orașul îmi fură încet totul și șterge cu buretele lucrurire bune.

Singurul gând care îmi aduce bucurie este cel al reintoarcerii cât de curând pe meleagurile liniștite și binecuvântate ale dulcei Bucovine.

Toate meritele pentru superba primă poză sunt ale lui: Phillip Antony.

Hoinar

De fiecare data când mă întorc din taberele de la Oașa, Găbud, Sâmbăta de Sus, locuri din care mă incarc cu liniște și cu intense trăiri, ajung acasă și încerc să explic și altora cât de frumoasă este întâlnirea cu Dumnezeu. Uneori mă simt datoare să împărtășesc bucuria aceasta, dar niciodată nu am găsit cuvintele care să însumeze tot ceea ce am primit. De multe ori mă aud povestind experiențele trăite și îmi dau seama că nu pot spune nici un sfert din tot ce am primit și port cu mine.

manastirea-oasa1Cât am stat la Sâmbăta de Sus, m-am îndrăgostit de poeziile Zoricăi Lațcu-Teodosia datorită tinerilor care, cu multă emoție în glas au recitat în memoria părintelui Teofil Pârâian câteva versuri foarte dragi lui. Mi-au mers la suflet și au sădit în mine dorința de a-mi curăța sufletul cu astfel de poezii. Îmi era cunoscut numele Zoricăi Lațcu, dar cu rușine recunosc că niciodată nu am avut curiozitatea de a deschide un volum de poezii. Ajunsă în București, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi cumpăr volumul de poezii. Am deschis cartea întâmplător și am dat peste poezia „Hoinar”.

Hoinar
                                                        de Zorica Lațcu
Mi te-ai întors iar, suflete hoinar,
Atât de oboist și de murdar.
Pe unde-ai fost, de-mi vii acum,
Atât de plin de praful de pe drum?
Cu fața galbenă și suptă,
Cu părul năclăit,
Cu haina ruptă…

Departe am fost, sus, sus, departe,
Trecut-am hotarele lumii deșarte!
Sunt beat de dragostea tăriei,
Și am gustat din vinul veșniciei.
Nu mă-ntreba nimic, ci stai,
Căci port pe haine pulbere de rai.
Pe tălpile și-n palmele mele,
Port încă pulbere de stele.
Pe părul meu, pe strai,
Port încă roua crinilor din rai.
Și ochii poartă încă-n ei,
Din strălucirea veșnică, scântei.
Sunt beat- de vinul
Sfintei bucurii!
Mai lasă-mă așa!
Nu mă trezi!…
Prin cer, departe-am hoinărit,
M-am îmbătat și-s fericit!
Nu mă peria și nu mă curăți
Port pulberea seninei veșnicii!

Poezia aceasta mi-a redat întocmai trăirile pe care le am avut în locurile încărcate duhovnicește. În câteva versuri, poezia asta transmite mai mult decât aș putea face eu prin vorbe. Cred că toți tinerii care vor să poarte pe haine pulbere de rai, trebuie să ajungă măcar o data în lumea creată de Mănăstirea Oașa, o lume atât de firească și sinceră, care te copleșește cu iubire. O lume care te îmbrățisează, te vindecă și te trimite înapoi în „lume” cu putere, dragoste și suflet curat.

Popii sunt niște hoți!

În seara aceasta am avut ocazia să iau parte la un eveniment care mi-a arătat cu certitudine că ”popii” sunt niște ”hoți”. Am trăit ceva ce nu am mai avut ocazia să trăiesc până în ziua de azi, un lucru care cu certitudine m-a îngrozit…și cred că ar îngrozi orice român. Nu am crezut vreodată că un ”popă” poate face asemenea lucru. Aveam respect față de cei care au într-adevăr această vocație, dar ce a fost azi e de nedescris. Am văzut un popă cum fură…ci mai mult, nu s-a mulțumit să fure de la un singur om, ci de sute de oameni în același timp. Se făcea că într-o curte din centrul Bucureștiului, un popă a reușit să fure timp de două ore în continuu…a furat atenția, a furat inimile și a furat sufletele a sute (fără exagerări) de tineri. A furat zâmbete, chicote și adevărate hohote de râs. A furat două ore din viața celor prezenți…dar Doamne câte ne-a oferit.

const neculaPărintele despre care vă vorbesc se numește Constantin Necula și a ajuns să fie viral pe internet datorită conferințelor sale pline de umor. Astăzi a fost invitat într-un cadrul relativ restrâns, la Biserica Grădina Icoanei, să ne încânte cu câteva cuvinte. Dar poate că nu este important ce s-a vorbit acolo, ci mai degraba ce am văzut acolo. Părintele a reușit să strangă laolaltă sute de oameni: predominau tinerii, dar ici colo mai zăreai câte un om trecut prin viață. Toți au ales să stea în picioare timp de două ceasuri în fața unei biserici din buricul Bucureștiului, într-un cadru neașteptat deoarece zidurile bisericii au fost neîncăpătoare pentru puhoiul de oameni. Vorbele părintelui luminau fețe și smulgeau hohote de râs. Poate că în cadrul unei biserici nu te aștepți să vezi o asemenea manifestare, dar iată că în anul 2015 sute de oameni îl mărturisesc pe Hristos în spațiu public doar prin simpla lor prezență. Am avut senzația că suntem într-o variantă modernă a prelegerilor ținute de Părintele Gheorghe Calciu ”Cele 7 cuvinte”. Am rămas încremenită și mă opream din ceea ce trăiam acolo pentru a mă uita la chipurile oamenilor. Nu exista tristețe, nu exista supărare, nu existau necazuri. Două ore au fost pline de lumină, zâmbet, râs, voie bună și foarte foarte multe lucruri transmise.

Nu pot decât să mă bucur și să prelungesc bucuria prin câteva rânduri. Suntem într-un timp în care biserica e atacată din ce în ce mai mult, preoții sunt puși la zid din orice motiv, iar credincioșii sunt luați în batjocură pentru că stau 15 ore la rând să se închine în fața Sfintelor moaște. Din fericire se mai ridică câte un mărturisitor care reușește să strangă într-o curte din centrul Bucureștiului sute de tineri care să-l asculte neclintiți timp de două ore.

În această seară oamenii creștini ortodocși au câștigat acest război nevăzut cu cei care stau împotriva lor și vor să nege Adevărul. Astăzi am simțit că viața pe care o trăim prin intermediul televizorului nu este cea palpabilă, pentru că nimeni nu va spune despre sutele de tineri care s-au adunat pentru a asculta un ”popă”. Dar atâta timp cât astfel de ”popi” se vor ridica, mai există speranță pentru absolut orice lucru.

Poza am luat-o de pe pagina evenimentului de la „Mirokan Gurevich” care a avut bunăvoința de a o posta.